Era o după amiaza de joi însorită, calda și liniștită, la finalul programului de lucru. Împreună cu câteva colege ma îndreptăm spre stația de metrou Izvor. Cristina și Mariana se duceau la biserica, iar noi restul spre casele noastre. Prin parc, Cristina și Mariana ne povesteau ce au vizitat în excursia de la Gura Portiței și ce plăcut impresionate au fost. Era o atmosfera destinsa și plina de bine, de bucurie și liniște. Încântată de experienta lor, le-am spus ca vreau sa merg și eu în următoarea excursie cu ele. Urmau sa meargă în excursie pe 08 Septembrie 2018. Acțiunea se petrece în luna iulie spre final. Mi-au spus cu cine mergem, „Oameni multumiti”, și mi-au povestit cum se procedează. Când am auzit titulatura grupului, în capul meu s-au făcut instant câteva scenarii. Indiferent ca ar fi putut fi vorba despre un grup de oameni de o alta religie fata de religia mea sau de aceeași religie, dar foarte credincioși am decis sa ma alătur lor. Conchizand ca orice ar fi ma voi alatura grupului pentru aceasta drumetie. Mulțumită ca urma sa merg în excursie și ajunsesem în punctul în care drumurile noastre se despărțeau, ne-am luat la revedere și am plecat fiecare pe drumul sau. Asa a început povestea mea. Dar, înainte de a va povesti ce a urmat în zilele de dinaintea excursiei și ce am făcut în excursie, vreau sa va spun câteva lucruri despre mine. Ma numesc Mihaela, atunci aveam 36 ani și o dorința mare. Si anume, îmi doream un copil. Pana la 35 de ani nu ma gândeam la copii, nu ma vedeam în stare sa am grija unui copil, deși toată lumea îmi spunea ca este timpul sa am copilul meu. La 36 de ani, ceva s-a produs în sufletul meu, în capul meu, pentru ca eram foarte emotionata când vedeam copii sau când vorbeam despre copii . Nu aveam nicio problema de sănătate, doar vârstă înaintată și nu a fost cum ma așteptăm eu ca la un pocnit din degete sa apară copilul.
Pe fondul liniștit de vară din parcul Izvor, parca se creiona povestea noastră. Zilele au trecut liniștite, iar în noaptea de 21August 2018, am avut un vis mai neobișnuit și anume: se făcea ca sunt intr-o camera mare, alba unde nu se zarea decât o masa înaltă și o tava imensa pe ea. Eram în fata mesei, umăr lângă umăr cu un bărbat (i-am văzut doar bratul și bănuiesc ca era îmbrăcat cu un halat alb cu mânecă scurtă) care-mi vorbea telepatic și îmi arata ce este în tava. Cuvintele sale au fost: ” – Uite, ăștia sunt morti. ” (și îmi arata ridicand cu o penseta ceva asemănător cu ouăle ochi de mărimea unor boabe de strugure.) -” iar aceștia 2 sunt ai tai. Ești însărcinată!” (fără sa ii spun ceva, am gândit ca nu asa se face un control de sarcina și ca mai bine nu spun nimic.)
Dimineața, i-am povestit soțului meu ce am visat și crezand ca mintea începe sa-mi joace feste am hotărât sa lăsăm pe altădată conceperea „copilului”. Zis și făcut. Timpul s-a scurt, iar în săptămâna când urma sa merg în excursie, luni dimineata am avut primul episod de greață din viata mea. Glumind în sinea mea ca sunt însărcinată. Zilele au trecut, iar de joi am început sa ma interesez ce am nevoie pentru excursie, am făcut și cumpărăturile așteptând cu drag excursia. Sâmbăta, pe 08 septembrie era și prima zi de menstruație asa ca am fost echipata și pregătită corespunzător. Fiind preocupată sa fiu în regula în prima excursie cu oamenii necunoscuți, nu m-am gândit nicio clipa ce semnificație are ziua de 08 septembrie. Știam traseul pe care-l vom străbate, eram foarte încântată și nerăbdătoare sa descopăr acele locuri. Ce-i drept, nu prea ma interesau mănăstirile ci drumetia la 7 Izvoare.
Dimineața devreme, am ajuns la locul întâlnirii, pana sa ne imbarcam am cunoscut câțiva oameni și pe Irene . Irene un om deosebit, m-a impresionat frumusețea interioara, bunătatea și m-a șocat ca îmi retinuse numele din prima. Și știa numele tuturor celor noi și eram câțiva…. Eu…. Abia am reținut numele Elenei .
Atmosfera din autocar, superba. Asa senzații am mai trăit când mergeam cu mătușa mea în excursii de 8 martie.
Prima oprire în jurul orei 8 la Biserica Druganescu. Am intrat cu ceva retineri…. , slujba începuse. M-am așezat într-un colt și ascultam predica. Am fost absorbită de cuvintele spuse și simțeam tot ce se spune în biserica. Tot ce trăise Ana, mama Mariei parcă mi se aplica mie. Parca se vorbea despre mine și situația mea, apoi am fost cuprinsa de un sentiment de uluire și aveam convingerea ca sunt însărcinată. In sinea mea îmi spuneam cuprinsa de uimire „ca sunt însărcinata” ca răspuns la întrebarea ce-mi răsună în cap: „sunt însărcinată? „. Îmi place sa cred ca am avut o revelație. Foarte puternica a fost trăirea din biserică. Apoi cu un sentiment de bine am plecat spre următorul obiectiv. Totul a revenit la normal, m-am bucurat de locul vizitat, de oameni, de popasul pe care l-am făcut pentru pauza de cafea și o mica gustărica. O încântare și uluire de-a dreptul pentru ca a fost prima data când am luat parte la un asa festin și cum oamenii au pus pe masa bucatele pe care le pregatisera pentru aceasta excursie. Drumetia spre 7 Izvoare de asemenea a fost o încântare. Pe drumul tăcerii vorbeam cu presupusul bebeluș ca dacă este deja cu mine, este o onoare sa fiu cu el în prima noastră excursie. Dar poate cine știe voi detalia cu alta ocazie cele văzute și experimentate.
O săptămână mai târziu, urmă să merg in a 2a excursie cu “Oameni mulțumiți”. Cum toată săptămâna respectiva am așteptat sa fiu la menstruație în dimineața plecării mi s-a și confirmat ca sunt însărcinată. Și asa am mers cu bebelușul meu în a 2a noastră excursie, alături de voi, oameni mulțumiți. Eu sunt mai mult ca mulțumită. Va fac cunoștință cu fetita mea, Maria Gabriela. .