Detalii și amănunte

  • 5 aprilie 2020

M-am gândit să împart cu voi, în acestă recreație, câteva detalii și amănunte, mici, neînsemnate, fără logică, care s-au îngrămădit în colțurile memoriei mele, de-a lungul anilor, în călătoriile cu acești formidabili oameni, mulțumiți, cum le zice.

Apăs butonul pe excursia mea, cea de la început… În Dobrogea, la Peștera Sfântului Andrei. În uimirea mea de atunci, în care încerca să-și facă loc curiozitatea, printre râsete, voie bună, și multele informații fără importanță prea mare pentru mine la acea oră, rețin cuvintei fetei care vorbește la microfin. Bine ați venit, avem printre noi temerari care s-au încumetat să meargă pentru prima dată cu noi, și vă spun că vă așteaptă multe, multe surprize… Nu cad pe spate la amenințările fetei. Ăsta este rostul ei. Să ne trezească interesul….zic ca o participantă cârcotașă ce eram atunci.

Până la îmbarcarea pe bac, o altă doamnă, mai coaptă, despre care n-am reținut cine era și ce rol avea în acea zi, începe să ne povestească. Cu zâmbetul pe buze și multă pasiune despre Dobrogea, despre descoperirea Peșterei Sfântului Andrei, despre un anume domn Dinu, avocat, care a avut un rol în această descoperire, despre excursiile ei în aceste locuri, pe când era elevă…Și fără să vrea dezvăluie una dintre surprizele zilei. Că vom vizita în plus o mănăstrire. Strunga îi zice. Nici ea n-a mai fost aici, dar, a întâlnit într-o zi o măicuță care i-a vorbit despre loc, și a îndemnat-o să treacă pe acolo într-o zi. Și iată, s-a ivit ziua și ocazia. Amănuntele femeii mi se par aiurea. Dar, în sfârșit mă mobilizez. Oi vedea eu ce și cum.

Nu am răgaz să las gândurile să zburde că, fata de la microfon ne anunță că vom face o pauză de cafea. Foarte bine. Eu nu mi-am adus cafea într-o sticluță, cum ar fi fost normal la un drum lung care începea la ora șase dimineața și se termina în noapte. Lasă că pot să-mi iau cafeaua de la benzinărie, mă încurajez. Greșit. Fata de la microfon, ne anunță, înainte să coborâm, că ea oferă cafea și ceai pentru bunica ei Ioana. Măi să fie, taman la țanc, gândește doritoarea de cafea din mine. Și, până să mă dezmeticesc, fetele se pun pe treabă. Termose mari cu cafea și ceai, pahare, lingurițe, zahăr..Ce mai, un festin. Nu apuc să sorb o înghițitură, că sunt atentă la zarva din jur. Încă o surpriză, se ivea la orizont. O altă sărbătorită, Andreea, se alătură grupului.. E întâmpinată cu pupături, îmbrățișări, râsete… Aud că locuiește în Canada. Aflu că este sora fetei de la microfon…

Ajunsă în peștera Sfântului ,spre care pornisem în acea zi, țin minte doar altarul neobișnuit, din care se vedea cerul, și icoana în mărime naturală a acestuia. Și mă mai văd stând pe o băncuță săpată în piatră, plină de liniște și bucurie în suflet. La un moment dat, în curte, descopăr mormântul avocatului Dinu, descoperitorul despre care auzisem în autocar… Pe aleea care duce la autocar, adulmec mirosul de pește prăjit preparat pentru hramul de a doua zi… Și cumpăr un mănunchi de busuioc pentru prietenul meu, preotul din Șelaru… Și, azi când scriu, îmi mai aduc aminte de expoziția de crizanteme și tufănici, de care nu mă mai săturam, la mănăstirea Strunga. Și de soarele blând din acea după amiază. Și de preotul tânăr, care ne mulțumea că am venit la ei. Cu dragoste, și cu câte ceva de folos, cum se cuvine… Acum urmează să hotârâți dumneavoastră care sunt detaliile și care amănuntele… Nu că ar avea importanță. Eu atâta știu: toate sunt în mintea și inima mea, de mai bine de cinci ani. Și sunt fericită că am găsit momentul să vi le spun și vouă. Cu indemnul de a descoperi și voi, peste cinci ani, alte detalii, alte amănunte…pitite în amintiri.