Despre
De la tamaduitor de trup la tamaduitor de suflet. De la asistent medical la ghid de turism. Exista mai multe feluri de a le fi de folos oamenilor si de a le oferi o Bucurie, o Imbratisare, Un Zambet, dar si un Multumesc. Asta mi-am dorit dintotdeauna… atunci, ca şi acum! Am dorit din suflet sa cunosc lumea! Lumea cea mare şi frumoasă!
Cine suntem? Suntem o mare echipa. Echipa Oameni mulțumiți, oameni care au intrat de buna voie in aceasta echipa și care s‐au declarat multumiti. Oameni de vârste diferite, cu meserii diferite, cu gusturi diferite, având un numitor comun. Toți, oameni cu suflet mare, deschiși, dornici să găsească alături de noi acel ceva după care tânjeau.
După obiectul de activitate din statut suntem agenție de turism. Ca orice agenție trebuia să avem un nume. Suntem Oameni Mulțumiti. Pentru că am pus suflet în ceea ce făceam, sigla noastră nu putea fi altceva decât o inimă. Pentru cine bate inima noastră? Pentru oameni. De aceea am așezat în inima noastră doi oameni. Ce‐și zic cei doi? Dăruiește, Mulțumește, Îmbrățișează, cuvinte care au devenit sloganul nostru.
IF-i 3460_polita semnata OAMENI MULTUMITI
Parerile prietenilor
Impresii ale celor care au fost cu Oameni multumiti
- Adriana Nitu:
A fost o seara magnifica, intr-adevar, caci cele 4 chitariste ne-au incantat!!! Si nu numai! De cate ori se derula cate o piesa, imi ziceam in gand ca e mai frumoasa ca cea dinainte… as fi vrut sa aleg o favorita din cele patru, dar… mi-a fost imposibil! Fiecare avea ceva special, se completau una pe cealalta, astfel incat… am plecat naucita, ca nu am putut sa o aleg pe cea care mi-a placut cel mai mult! A fost minunat, cele patru meritau sa fie ovationate minute in sir! Felicitari, d-na Irena pentru alegere, toata seara a fost minunata, intr-adevar un 8 Martie cu totul deosebit si de neuitat! Cei care au nevoie de noi se vor bucura de cele oferite si… sa continuam!
- Draceanu Constanta:
Intamplarea a facut sa aud de Oameni multumiti, as putea spune… extrem de multumiti. Imi place ca, in compania grupurilor din care am facut parte, pe langa excursii, bine diversificate, ne si culturalizam: teatre, muzica, etc. Fiecare experienta traita este foarte pretioasa.
- Sanda si Ionel:
Am plecat intr-o excursie cu grupul oameni multumiti din curiozitate. Curiozitate fata de evenimentul la care urma sa participam cat si fata de oamenii pe care urma sa-i intalnim. Nu stim ce ne-a placut mai mult: evenimentul sau oamenii. Un lucru este sigur avem o perioada de cand ne planificam timpul si in functie de programul grupului. Ne-a placut cooperarea intre membrii grupului, fetele care se vad dar si cele care nu ies in fata. Si aici ne referim la Ely si Vichi care ne-au surprins cu multe lucruri faine (programe tiparite cu informatii despre ce urmeaza sa vizitam sau frumoasele esarfe care au devenit simbolul grupului). Ce ne-a atras? Voia buna si incercarea de a trece granita unei simple excursii. Cu siguranta au fost si vor mai fi hopuri, dar asa cum am mai spus si alta data, credem cu tarie ca dialogul poate rezolva unele neintelegeri.
- Stefania Mitu:
Doua fete, Irena si Rodica, s-au gasit la scoala de ghizi. Au pus in practica ceea ce au invatat. Apoi l-au intalnit pe Cristi si au pornit impreuna sa cunoasca locurile frumoase ale Romaniei, cu oameni deosebiti, iubitori de natura si povesti.
S-au legat prietenii frumoase si s-a format grupul „Oameni multumiti”, cu o atmosfera de prietenie, bucurie a revederii, cadouri si respect reciproc. Intr-un cuvant MULTUMIRE.
Dar, nu ma credeti, veniti si vedeti!
La Valea Plopului am avut unul dintre cele mai frumoase sentimente, deși nu am contribuit cu mult, am avut ocazia si placerea sa fiu alături de suflete inocente, pure și pline de viata. Iar sentimentul de a darui lucruri mărunte și de a primi cele mai frumoase zâmbete nu se compara cu nimic.