Așa mi-a trecut să prin cap să rezum ultima experiență cu mulțumiții mei. Dar, după ce a trecut ziua și aventura, și după ce m-am gândit mai bine, am socotit că mai potrivit ar fi titlu Cultură și caritate. Am să explic cum s-a desfășurat ziua noastră. Și voi, dragi cititori, veți decide care este titlul cel mai potrivit.

Sunt la a doua experiență din ciclul Hai la Valea Plopului, cu Oameni Mulțumiți. Alți ocupanți ai autocarului aveau la activ mai multe experiențe în acest loc. Pentru că, Irena, organizatoarea, are în obiectul de activitate și acțiuni de caritate. Printre acestea colectarea de ajutoare și ducerea lor la părintele Tănase la Valea Plopului, acolo unde ne așteaptă de acum, ca pe niște prieteni vechi, peste patru sute de suflete. La drept vorbind, și noi, cei peste treizeci de norocoși prezenți fizic, dar și mulți alții alături de noi cu sufletul și contribuția lor, așteptăm cu nerăbdare întâlnirea. Părintele știe că venim, și ne-a rugat să trecem mai întâi pe la biserică, la Valea Strezii, și apoi la Valea Plopului. Așa și facem. Vremea este foarte frumoasă. Primavară timpurie de februarie. La coborârea din autocar, până să ne grupăm, îmi atrage atenția o familie tânără care coboară dintr-o mașină. Tinerii sunt îmbrăcați ca de sărbătoare și au în mână o lumânare de botez. După câteva minute ies dintr-o curte cu o fetiță în brațe. Se duc să o boteze. Ne-am prins că este vorba de un botez pentru un copil născut în marea familie anonimă a părintelui Tănase. Le urăm nașilor să le trăiască, iar micuței lor fine, sănătate și noroc. Cu mândrie ne spun că mai au un fin, care este frate cu micuța. Intrăm și noi în biserică. Este sâmbătă, și după liturghie sunt parastase. Părintele iese la predică. Și ne vorbește tuturor, cu cuvinte și exemple pe înțelesul oricui, care este rostul și importanța pomenirilor creștinești. După slujbă, ne îndreptăm spre Valea Plopului. Avem toruși timp să urcăm și la bisericuța de pe deal. O bijuterie. Părintele ne spune ca ne așteaptă la masă. Nu admite nici un refuz. Irena, se înțelepțește și acceptă invitația. Așa că, împreună cu marea familie de suflete anonime ne bucurăm la rândul nostru de ospitalitate. Mâncare bună, servire bună, atmosferă de sărbătoare din ambele părți. Nu înainte ca părintele împreună cu copiii să zică o rugăciune și să pomenească sufletele celor plecați.

Ne îndreptăm apoi, spre celelalte obiective. Complexul muzeistic Nicolae Iorga din Vălenii de Munte. Casa memorială, Muzeul etnografic, Muzeul de artă religioasă. Partea culturală a zilei, gândesc eu. Și mă întreb, în sinea mea, ce legătură poate exista între scopul principal al excursiei nostre, caritatea, și cultură? Ascult cu atenție, uimită explicațiile ghidei. Parcă ghicindu-mi gândurile, la un moment dat, ghida se concentrează, pe lângă alte explicații privind viața și activitatea marelui savant, spre activitatea sa caritabilă. Acordarea de burse, înființarea de școli pentru tineri și tinere fără posibilități, ctitorirea unor biserici. Iată, gândesc eu uimită, legătura. Și-mi vine în minte un citat, din cine știe ce carte: caritatea este o calitate pe care sunt sortite să o aibe numai sufletele cele mai nobile.

Rămâne să descopere peste ani, tâlcul acestor vorbe, și cel mai mic participant la excursia noastră, Andrei. El, sunt convinsă, sigur nu va uita această zi. Îi va rămâne în minte mai ales vizita la Muzeul evoluției omului din Ploiești, unde, cu seriozitate și interes a fost un vrednic ajutor de ghid, răspunzând impecabil la intrebările ghidei oficiale. Așa că vă mai întreb, cum ar fi oare mai corect? Caritate și cultură sau Cultură și caritate?