După ce mi-am tras sufletul, m-am delectat cu imaginile din album, și m-am umflat în pene la comentariile și reactiile celor prezenți, și nu numai ale lor, după ieșirea de ieri cu Oameni Multumiti, am rămas pe gânduri. Despre ce a fost vorba, de fapt? Cum s-ar putea defini evenimentul neobișnuit de ieri?

Excursie? Prea puțin, deși unele elemente de excursie am regăsit în explicațiile Rodicăi. Recreere în natură? Desigur, după veselia și bucuria copiilor, alergând printre animăluțele de piatră de la Drugănescu. Da, dar parcă nu numai atât. Lecție de istorie? Fără doar și poate dacă ne amintim frumoasa prezentare a tinerei ghide de la Complexul Brâncovenesc de la Potlogi. Lecție de supravietuire? Și asta dacă ne amintim că biserica-bijuterie de la Cobia, biserică readusă la viață printr-o minune, este chiar în fața ochilor noștrii. Ospitalitate? Și asta rămâne valabil dacă ne gândim la cornulețele cu gem cu care ne-a servit femeia care ținea cheile bisericii și ne-a fost ghid ad-hoc. Pelerinaj? Poate fi așa, după frumoasa povestire a Getei despre iertare, și cuvintele pline de har al Starețului de la Mănăstirea Glavacioc. Cenaclu literar? Un pic, și asta ar putea fi, să zicem, dacă ne gândim la lectura despre un celebru monument din Șelaru. Petrecere câmpenească? Zi onomastică? Și astea. Târg de binefacere? Bifăm și asta având în vedere efortul comun al copiilor locului, care cot la cot cu cei din grup, au strâns bani pentru repararea bisericii din sat, scoțând la vânzre, micile lor comori. Lecție de gastronomie? Și asta. De la sarmăluțele cu mămăligă la ceaun ale Angelicăi, la grătarul rafinat al bărbaților sărbătoriți, la pâinea de casă a Victoriței, la salata de varză a Ancăi, la prăjiturile rafinate ale cine mai știe căruia dintre noi.

Eram aproape de definiție când am aruncat o privire fugară asupra celor așezați la mese într-o modestă curte de casă de la țară. Bucuria era desigur dublată sau chiar triplată de faptul că erau împreună două sau trei generații. Bunici, copii, nepoți. Așa se formează amintirile, m-am gândit. Copiii prezenți alături de părinții și de bunicii lor, la un loc, împlicați în așa o aventrură neobișnuită, vor duce cu ei în amintire, fără doar și poate, tot ce au învățat în această zi, fără să știe. Și istorie, și credință, și respect pentru cei care nu mai sunt, și omenie, și prețuire, și dragoste de viață, și caritate, și..și.. Mă dumiresc când găsesc cheia. Lecție de continuitate, asta este! Și fără să vreau îmi vine în minte cântecul lui Moscopol : Că tot ce-i românesc, nu piere, și nici nu va pieri!