Câte locruri poți descoperi, nu într-o viață de om, ci într-o zi? Câți oameni, cu poveștile lor cu tot, poți cunoaște? Câte comori poți strânge în sufletul tău, între răsăritul și apusul soarelui? Greu de răspuns și de socotit. Dar, atunci când într-o zi ai parte de câte o fărâmă din toate acestea, poți să te consideri mulțumit. Om mulțumit. De pildă ieri, în intervalul menționat, în excursia din Argeș, ne-am ales cu multe din acestea. Și cu descoperirea unor locuri noi, și cu povești de viață, și cu bucurie sufletească din care să ne desfătăm până la plecarea viitoare. Socotiți și voi dacă am sau nu dreptate.

Ziua noastră în Argeș, începe cu un privilegiu. Cumva un cadou de sus. Un răsărit superb de soare în Bucureștiul nostru poluat și ticsit de vehicule de tot felul. Până să ne dumirim ajungem la Mănăstirea Tutana. Părintele n-are habar că în dimineața asta, partuzeci de suflete îl vor căuta avide de cunoaștere. Domnia sa nu-și poate explica ce l-a făcut să aștepte la intrare, venirea noastră. Și cuprins de o bucurie naturală ne întreabă mai întâi ce alte mănăstiri urmează să mai vizităm în zonă. Auzind răspunsul nostru, se luminează și își începe povestirea . Noi, numai ochi și urechi, ne lăsăm în vraja sa. Aflăm că Tutana, Comana și Curtea de Argeș formează un triunghi binecuvântat. Pe lângă datele istorice, relatările despre perioadele de măreție și cele de restriște ale mănăstirii, părintele ne vorbește și despre credință, despre Muntele Athos, despre canonul său de a ne mirui numai cu mir din munte, despre Sfântul Atanasie și minunile sale. Timid, cineva îl întreabă despre imaginea stranie de pe o caramidă încastrată în unul dintre zidurile mănăstirii. Din răspunsul acestuia, tragem concluzia că nu dă doi bani pe știrile așa zis senzaționale care bântuie internetul. Plecăm de la Tutana încântați. Ne îndreptăm spre Mănăstirea Cotmeana. Ziua de primăvară și natura trezită la viață ne umplu sufletele de frumos. Cotmeana, atât vechea cât și noua biserică ne lasă fără cuvinte. Pendulăm între frumusețea picturii interioare și exterioare, care ne poartă cu gândul la mănăstirile din Moldova, dar și la îndepărtata Capelă Sixtină, și nu este vorba de vreo exagerare. Încheiem prima parte a zilei la mănăstirea Bascovele, unde maica stareță și părintele ne așteaptă cu drag, cu de toate, ca pe niște prieteni vechi și dragi. Mulțumim din suflet pentru tot.

Sătui, odihniți, încântați, așteptăm cu nerăbdare surpriza promisă de ghida noastră. O vizită la casa memorială Dinu Lipatti din Leordeni. Casa, este de fapt fostul conac al familiei Lipatti. În holul de intrare suntem așteptați de buna doamna muzeograf Aurora, cea care ne îndeamnă să ne așezăm pe scaune. Femeia gazdă, pare obosită și fără vlagă. După ce aruncăm o privire fugară și identificăm un pian, câteva fotografii , o sobă de teracotă superbă și două candelabre deosebite, suntem convinși că vom scăpa ușor. Dar… Vorbirea molcomă a femeii , sufletul pe care îl pune în expunerea sa, face ca istoria pe care ne-o spune despre Conașul Dinu și familia sa, să rivalizeze cu cea mai doctă conferință despre subiectul cu pricina. Modestia, pronunția impecabilă în limba franceză, compasiuna și admirația pentru obiectul admirației sale, umorul, amintirile personale, sunt ingredientele care ne lasă fără grai. La sfârșitul experienței noastre, părerile sunt unanime. Nu vă lăsați în voia primelor impresii, că pot fi înșelătoare.

Laudă și respect pentru geniile culturii noastre dar și pentru truditorii modești și anonimi care au păstrat cu sfințenie memoria acestora, spre a ne dărui nouă, vizitatorilor dornici de cunoaștere, fărâme inedite din viața pământească a acestora.