Cam așa durează, și se derulează, înainte și după, fiecare ieșire cu mulțumiții. Înainte de ziua stabilită, cum ar fi să zicem, ieri, începi să te pregătești. Fiecare în felul său, în funcție de traseu, durată, anotimp, ocazie sau așteptări. În ziua plecării, devenită azi, din mâinele de ieri, descoperi la autocar, bucuria revederii cu cunoscuții din alte călătorii, sau bucuria cunoșterii altora. Și aștepți, cu nerăbdare să…vezi, să auzi, să afli. Și te trezești, a doua zi, cu gândul la ce ai văzut, auzit și aflat, ieri. Ei, bine, ieșirea de ieri s-a desfășurat, pentru mine, cam așa. Știam că mă voi bucura pe traseul București, Giurgiu, București, de întâlniri cu prieteni vechi și noi, dar și cu cei dragi, plecați dintre noi. Așa că m-am pregătit cum se cuvine pentru cele două ocazii: mărțișorul și moșii de iarnă.

La Giurgiu, la Schitul Sfântul Nicolae am ajuns pe la nouă și jumătate dimineața, când începea slujba de pomenire pentru cei plecați. N-am zăbovit prea mult la acest obiectiv. Dar am stat suficient cât să ne bucurăm, cu smerenie, de întâlnire și rugăciuni. Când am plecat spre muzeul Teoharie Antonescu, nu bănuiam că mă voi întâlni de fapt cu strămoșii, strămoșilor mei. Am pășit în muzeul de istorie și m-am lăsat vrăjită de ghizii acestui loc, care merită toată lauda. Părea că fiecare sală, era populată, nu de obiectele expuse, ci de sufletele celor care le făurise-ră, cu mii de ani înainte ca noi să le descoperim frumusețea. La un moment dat, într-una din săli, descopăr ceva inedit. Obiecte de artă, măiestrit executate, din țevi de tun, grenade și alte resturi de arme. Doamne ce minune! Urâtul, războiul, moartea, transformate în frumos, în măiestrie, artă și noblețe. Felicitări celor care au făcut această minune!

Ajungem la Comana, dornici să descoperim alte obiective. Pe drumul până la Moara de hârtie din Satul meșteșugurilor, zărim în inedita Deltă a Neajlovului, printre ape și stuf, lebede și rațe sălbatice. Gazdele și ghidele de la obiectiv ne cuceresc din prima. Două surori, femei tinere și frumoase ne dezvăluie proiectul lor. Reînvierea unor vechi meșteșuguri uitate ale satului. Toată truda și preocuparea lor pentru altceva, se derulează în fața simțurilor noastre. Mașinării vechi, salvate de la pieire în cuva fierului vechi, care încă trăiesc. Metode de obținere a hârtiei prin mijloace simple, pe care nu le-ai fi bănuit în veci. Împletituri din papură, țesături, fierărie, olărit, obiecte din lemn, toate își au atelierul, povestea și meșterul, în case simple de chirpici. Pentru cine? Pentru noi, pentru copiii și nepoții noștri. Pentru ca trecutul să nu fie îngropat de viitor. Prin ce? Prin strădanie, sacrificiu și dăruire, a câtorva semeni de-ai noștri. La plecare îmi atrage atenția scrierea unei mici participante la activitățile desfășurate aici: Aveți aici unul din acele locuri din care pleci întotdeauna zâmbind, așa că voi mai veni, că tare-mi place să zâmbesc…

Au urmat apoi, ca un torent, celelalte binecuvântări ale zilei. Prânzul frățesc de la Mănăstirea Comana, ctitorie a lui Vlad Țepeș. Explicațiile și bunăvoința ghidului, care ne-a purtat prin istorie și ne-a luminat cu explicațiile sale la muzeul mănăstirii și la mausoleul eroilor. Impresionant omagiu. Uite că avem ocazia să-i cinstim și pe aceștia. La plecare, bravul ghid ne-a recomandat să facem și o plimbare prin pădure. Și am făcut. Am respirat aer curat și am cules viorele. Am făcut poze și ne-am propus să revenim. Și credeți sau nu, la un moment dat îmi veneau în minte versurile unui cântec: Opriți timpul… Dar, cu Oameni Mulțumiți, nu este posibil acest lucru. Așa că ne pregătim pentru viitorul eveniment. De ieri până mâine, ca să vedem ce ne va aduce Azi-ul!