M-am decis să îți scriu un mesaj, înainte să mă pregatesc să îți zic rămas bun pentru o vreme… Până când…nu știu.. Și ce crezi că s-a întâmpat? În timp ce căutam argumente și scuze credibile pentru situația venită peste noi ca un trăsnet, m-am oprit. De ce? Că am rămas uluită de postările din ultima săptămână de pe FB, ale grupului nostru, Oameni Mulțumiți. Măi să fie! Aștia, mulțumiții, sunt nemaipomeniți, îmi zic. Dar eu, eu, ce pot să fac, ca să nu rămân de rușine? M-am tot frământat în sinea mea, și iată ce a ieșit.
La început n-am găsit nici un răspuns potrivit. Apoi, mi-am zis: tu, ce crezi despre situația asta, fato? Și mi-am zis: Eu cred cu adevărat că vom trece împreună peste toate.. .N-am mai continuat, că nu știam ce să mai zic și să mai cred. Apoi, m-am certat: nu cumva zici și tu doar așa, de îmbărbătare? ..La asta n-am găsit chiar niciun răspuns credibil. Așa că m-am decis să îți spun doar ție, ce m-a derminat să îți scriu. Dacă ești curios, vei citi. Dacă, nu, apasă pe tasta aia de șters.
Ca să fiu înțeleasă corect, și să fiu crezută, m-am întors în urmă cu șase luni, când am fost nevoită să suspend ieșirile, descoperirile, bucuriile, cu mulțumiții mei, atunci când mi-am rupt piciorul. O nenorocire, gândeam în sinea mea, atunci. Două luni de stat în casă și încă două de recuperare? Ce-i așa greu? Zicea vocea optimistă. Un coșmar, gândeam eu. Adio excursii planificate, sărbători, petreceri! Și după aia, până mă voi încumeta să plec iar la drum, alte, alte întrebări fără răspuns. O să mai am chef? Mă voi mai bucura la fel de mult? Va mai fi ca înainte? Voi mai fi la fel de bine primită, după așa o absență? Cine știe ce va mai fi, zicea iar pesimista din mine.
Și, fără veste am fost sunată de drăguța Irena. Aveți nevoie de ceva? M-am fâstâcit un pic , să fiu sinceră. Și, cu jumate de voce i-am spus că n-are cine să îmi facă vaccinul contra gripei. Atât mi-a fost. Peste două ore era la mine acasă. Ce puteam să mai zic? Nu am apucat bine să-i spun despre frâmântările mele, că mi-a și zis: Cu ghips sau nu, pe data cutare, venim să vă luăm la Gală! Gala Oamenilor Mulțumiți . Și m-a luat. Șontc, șontâc, m-am prezentat la evenimentul cu pricina. Am prins curaj, mi-am încărcat bateriile, și mi-am alungat gândurile negre și am zis: Vezi că se poate, pesimisto?
Așa că, văd eu cum fac, și nu te las de izbeliște pe tine, dragă bloguțule. Te țin la curent cu tot ce se mai întâmplă în familia mulțumiților, până trecem hopul! Pe teren sau pe FB.
P.S Dacă vrei sa fi la curent cu ce mai inventează ei, mulțumiții, să imi dai de veste. Cu drag.