Cum, necum, iată s-a făcut ca gândurile mele pentru blog de acum doi ani, să ajungă la destinație abea acum, la a doua excursie cu Oameni Mulțumiți, pe aproximativ acelaș traseu. Emoțiile de atunci, retrăite acum, au fost parcă mai intense. Datorită gazdelor noastre, ghidele de la Conacul Bellu, doamna Gabi și doamna Emilia de la Crama muzeu 1777, cărora le adresez pe această cale mulțumiri. Emoții plăcute ne-au oferit și copiii întâlniți la Centrul de zi Bucuria Ajutorului din Urlați, educați de inițiatorul proiectului, preotul Radu Emanuel. De aceea cu riscul să mă repet, afirm cu tărie că omul sfințește locul. Și slavă Domnului, acești oameni există la tot pasul, dar din păcate sunt foarte puțin cunoscuți.
Iată ce am scris în urmă cu doi ani: Sâmbăta butoaielor
Sinceră să fiu, nu-mi aleg plecările cu Oameni multumiți, după vreun criteriu anume. Cum nu îmi aleg nici titlurile postărilor în blog. Atât plecările, cât și titlurile, vin către mine de la sine, ca niște minuni. De pildă evenimentul de sâmbăta asta, denumit cu măiestrie de organizatori ca : Hai la conac pe drumul vinului. Nu numai vinul, sau dorința de a afla lucruri despre această ocupație nobilă a înaintașilor, adică vinificația cum se spune, m-au determinat să plec la drum, ci și faptul că că ratasem evenimentul similar din primăvară. Și de ce nu, mă atrăgea și o mică degustare, fără pretenții de somelier. Dar…socoteala de acasă…nu se potrivește cu cea de la cramă…
După ce am băut cafeluța de rigoare, la ora opt dimineața în Parcul Palatului Mogoșoaia, și am respirat aerul proaspăt al unei dimineți de octombrie, goniți de o ploaie superficială de toamnă, ne-am grăbit spre Valea Călugărească, unde se află Muzeul Crama 1777. Muzeul , ne-a lăsat tuturor o impresie excelentă. Nu doar că gazdele ne așteptatu cu câte o ceșcuță de cafea, dar ne-au dăruit mult suflet și profesionism. In pivniță am admirat butoaie, budane și barile, mai mairi sau mai mici, rotunde, ovale sau turtite, și unelte specifice vinificației. La etaj, o colecție de costume populare, adevărate comori. Toate bune și frumoase, dar, la crama muzeu, nici vorbă de vreun strop de vin. Nu-i nimic, mai avem de vizitat încă o cramă. Desigur acolo vom gusta prețioasa licoare. Dar…și aici, primire călduroasă, cafea caldă și o pivniță cu butoaie, budane, barile și unelte de tot felul. Vin, cât vrei, contra cost. Dacă îți lasă gura apă, și-ți dă mâna, plătești mata o degustare. Nu, mulțumim de invitație. Noi nu consumăm.
Așa că, cu mintea la noi, cu sufletul curat că nu ne-am lăsat pradă ispitei, am vizitat Conacul Bellu. O minune. Obiecte de artă rafinate, o bucățică de istorie, povești de viață. Incă o dată constatarea că omul sfințește locul și că avem multe de văzut aici la noi, la doi pași de București. Dar și aici în cramă am găsit desigur butoaie. Mai avem o speranță. La mănăstirea Jercălăi ni se spune că se găsește un vin bun. Dar, din păcate nu este nimeni la magazin.
Pe drumul de întoarcere toți eram veseli. Făceam haz de necaz. Ne întrebam dacă nu ne-o face totuși rău… atâta cafea. ..Dar mai aveam un motiv. Într-o pauză la una dintre crame am încălcat regulamentul și am cumpărat, de la un producător particular , o mică rezervă de licoare pentru acasă. Numai bună pentru o degustare. O doamnă din autocar remarcă, cu umor, spre hazul tuturor: Hai că a fost o sâmbătă a butoaielor, pe cinste. Ne-am simțit minunat și în plus avem și ce degusta acasă. Avea dreptate doamna, zău așa!