Lună: ianuarie 2019

La început de an primesc un e-mail de la Oameni Mulțumiți. Mi se spune că sunt beneficiara unui cadou surpriză. O minivacanță la munte. Nu stau pe gânduri și confirm participarea. Vorba aceea, dacă-i cadou, cu plăcere. Odată acceptul exprimat, primesc câteva detalii. Destinația, durata, locul de îmbarcare. Însist să aflu cine-i autorul cadoului. O sa aflați, toate la timpul potrivit, îmi zice ghida. Am mai fost plecată cu oamenii ăștia, cu mulțumiții, cum le zic eu, deci nu am nici un stres. Îmi fac bagajul și hai la drum. La microbuz mă dumiresc imediat cum dau cu ochii de ceilalți participanți. Îi cunosc pe toți. Veterani, cum îi numesc eu. Adică oameni ca și mine, cu multe excursii la activ. Sunt bărbați și femei, de la foarte tineri, tineri, maturi până la seniori ca mine, ca să fiu elegantă. Toți entuziaști și bucuroși de revedere. Mergem la Bușteni la un… altfel de revelion. Revelionul Oamenilor Mulțumiți, ediția a treia. Tot ciudați, dar și ingenioși au rămas ăștia, gândesc eu. Sărbătoresc revelionul ca ospătarii și lăutarii, în luna ianuarie. Prevăd că o să fie distracție maximă. Pornim la drum. Râsete și veselie în microbuz, cât cuprinde. Ghida ne prezintă detaliile practice. Noi nici nu realizăm când au trecut cele patru ore până la pensiune. Trafic infernal. Dar… suntem fericiți. Doar conducătorul microbuzului nostru nu împărtășește fericirea noastră. Odată ajunși la pensiune, bine organizați, invadăm tot spațiul acesteia. Camerele, barul, restaurantul, frigiderul, aragazul, vesela, toate sunt la dispozitia noastră. Fiecare participant pare să aibă rolul său, de parcă se repetase totul înainte. Într-o jumătate de oră, unul fierbea țuica, altul încălzea ciorba, cineva pregătea gustările, altcineva servea la mese, totul cu o precizie de profesioniști. După ce prânzim, debarasăm că trebuie să înceapă distracția. Ca adevărații profesioniști, remarc eu iar, în sinea mea. Poți să zici că nu seamănă revelionul nostru cu cel al ospătarilor? Nu prea.

Imediat ce am scăpat de grija mâncării, toți participanții se pun pe treabă. Deschidem petrecerea cu Hora Unirii. Doar se știe, suntem noi mulțumiți, dar și patrioți. După aia încep activitățile. Unii joacă cărți, alții, alte jocuri, unii hore, alții sârbe și alții râd, râd de se clatină lampadarele. După miezul nopții mergem la culcare. Câte doi, câte doi, așa cum am fost repartizați în camere. Mâine avem iar treabă. Vine Moșu cu cadouri. Trebuie să-l primim cum se cuvine. S-a făcut deja pavoazarea incintei. Peste tot atârnă ghirlande, luminițe, globuri cu sigla Oameni Mulțumiti. Apare și Moș Crăciun, costumat ca la carte. Eu mă mir. Știam că îl cheamă Ionel. O spiridușă ne cheamă pe rând și ne dă cadouri, că am fost cuminți. Și noi, frumos îmbrăcați, facem poze, mulțumim. Încă nu spunem poezii. Mai târziu. După cadouri începe petrecerea. Muzica este super. Unii joacă iar, sârbe, hore dar și dansuri mai serioase. Când dansatorii obosesc, se împart răvașe, se mai recită poezii, și se râde, se râde, mai abitir ca ieri. A treia zi ne mai și culturalizăm. Unii la mănăstire, alții la castel, alții la telecabină sau pe pârtie, că de aia am venit la munte. Seara ne așteaptă alte provocări, zice ghida. Ceva surpriză. Un fel de joc, ceva gen urzeala tronurilor. Nimeni nu știe încă în ce constă jocul. Și am râs, și ne-am distrat. Și… am aflat.

Ajunsă acasă, am aflat și cine mi-a făcut surpriza cu minivacanța asta de i-a zis revelion. Cine altcineva decât fata mea care abia aștepta să-i povestesc cu lux de amănunte cum a fost, cum ne-am distrat. Și i-am povestit și ei cum v-am povestit și vouă. Dar ei i-am spus tot adevărul: a fost frumos, foarte frumos. Cazare, vreme, mâncare, relaxare, mișcare, ca la noi, la mulțumiți. Și am râs, și ne-am distrat. Dar să ști că unii dintre noi, am aflat pe pielea noastră, că-i adevărată vorba aia că am râs până era să facem pe noi. La propriu. Noroc că tronurile din cameră au fost la locul lor. Că dacă era vreo urzeală, era jale. Dar… totul este bine, când se termină cu bine. Aștept cu nerăbdare surpriza de la anul. Mulțumesc O.M.

Cam așa durează, și se derulează, înainte și după, fiecare ieșire cu mulțumiții. Înainte de ziua stabilită, cum ar fi să zicem, ieri, începi să te pregătești. Fiecare în felul său, în funcție de traseu, durată, anotimp, ocazie sau așteptări. În ziua plecării, devenită azi, din mâinele de ieri, descoperi la autocar, bucuria revederii cu cunoscuții din alte călătorii, sau bucuria cunoșterii altora. Și aștepți, cu nerăbdare să…vezi, să auzi, să afli. Și te trezești, a doua zi, cu gândul la ce ai văzut, auzit și aflat, ieri. Ei, bine, ieșirea de ieri s-a desfășurat, pentru mine, cam așa. Știam că mă voi bucura pe traseul București, Giurgiu, București, de întâlniri cu prieteni vechi și noi, dar și cu cei dragi, plecați dintre noi. Așa că m-am pregătit cum se cuvine pentru cele două ocazii: mărțișorul și moșii de iarnă.

La Giurgiu, la Schitul Sfântul Nicolae am ajuns pe la nouă și jumătate dimineața, când începea slujba de pomenire pentru cei plecați. N-am zăbovit prea mult la acest obiectiv. Dar am stat suficient cât să ne bucurăm, cu smerenie, de întâlnire și rugăciuni. Când am plecat spre muzeul Teoharie Antonescu, nu bănuiam că mă voi întâlni de fapt cu strămoșii, strămoșilor mei. Am pășit în muzeul de istorie și m-am lăsat vrăjită de ghizii acestui loc, care merită toată lauda. Părea că fiecare sală, era populată, nu de obiectele expuse, ci de sufletele celor care le făurise-ră, cu mii de ani înainte ca noi să le descoperim frumusețea. La un moment dat, într-una din săli, descopăr ceva inedit. Obiecte de artă, măiestrit executate, din țevi de tun, grenade și alte resturi de arme. Doamne ce minune! Urâtul, războiul, moartea, transformate în frumos, în măiestrie, artă și noblețe. Felicitări celor care au făcut această minune!

Ajungem la Comana, dornici să descoperim alte obiective. Pe drumul până la Moara de hârtie din Satul meșteșugurilor, zărim în inedita Deltă a Neajlovului, printre ape și stuf, lebede și rațe sălbatice. Gazdele și ghidele de la obiectiv ne cuceresc din prima. Două surori, femei tinere și frumoase ne dezvăluie proiectul lor. Reînvierea unor vechi meșteșuguri uitate ale satului. Toată truda și preocuparea lor pentru altceva, se derulează în fața simțurilor noastre. Mașinării vechi, salvate de la pieire în cuva fierului vechi, care încă trăiesc. Metode de obținere a hârtiei prin mijloace simple, pe care nu le-ai fi bănuit în veci. Împletituri din papură, țesături, fierărie, olărit, obiecte din lemn, toate își au atelierul, povestea și meșterul, în case simple de chirpici. Pentru cine? Pentru noi, pentru copiii și nepoții noștri. Pentru ca trecutul să nu fie îngropat de viitor. Prin ce? Prin strădanie, sacrificiu și dăruire, a câtorva semeni de-ai noștri. La plecare îmi atrage atenția scrierea unei mici participante la activitățile desfășurate aici: Aveți aici unul din acele locuri din care pleci întotdeauna zâmbind, așa că voi mai veni, că tare-mi place să zâmbesc…

Au urmat apoi, ca un torent, celelalte binecuvântări ale zilei. Prânzul frățesc de la Mănăstirea Comana, ctitorie a lui Vlad Țepeș. Explicațiile și bunăvoința ghidului, care ne-a purtat prin istorie și ne-a luminat cu explicațiile sale la muzeul mănăstirii și la mausoleul eroilor. Impresionant omagiu. Uite că avem ocazia să-i cinstim și pe aceștia. La plecare, bravul ghid ne-a recomandat să facem și o plimbare prin pădure. Și am făcut. Am respirat aer curat și am cules viorele. Am făcut poze și ne-am propus să revenim. Și credeți sau nu, la un moment dat îmi veneau în minte versurile unui cântec: Opriți timpul… Dar, cu Oameni Mulțumiți, nu este posibil acest lucru. Așa că ne pregătim pentru viitorul eveniment. De ieri până mâine, ca să vedem ce ne va aduce Azi-ul!