Lună: mai 2018

După ce mi-am tras sufletul, m-am delectat cu imaginile din album, și m-am umflat în pene la comentariile și reactiile celor prezenți, și nu numai ale lor, după ieșirea de ieri cu Oameni Multumiti, am rămas pe gânduri. Despre ce a fost vorba, de fapt? Cum s-ar putea defini evenimentul neobișnuit de ieri?

Excursie? Prea puțin, deși unele elemente de excursie am regăsit în explicațiile Rodicăi. Recreere în natură? Desigur, după veselia și bucuria copiilor, alergând printre animăluțele de piatră de la Drugănescu. Da, dar parcă nu numai atât. Lecție de istorie? Fără doar și poate dacă ne amintim frumoasa prezentare a tinerei ghide de la Complexul Brâncovenesc de la Potlogi. Lecție de supravietuire? Și asta dacă ne amintim că biserica-bijuterie de la Cobia, biserică readusă la viață printr-o minune, este chiar în fața ochilor noștrii. Ospitalitate? Și asta rămâne valabil dacă ne gândim la cornulețele cu gem cu care ne-a servit femeia care ținea cheile bisericii și ne-a fost ghid ad-hoc. Pelerinaj? Poate fi așa, după frumoasa povestire a Getei despre iertare, și cuvintele pline de har al Starețului de la Mănăstirea Glavacioc. Cenaclu literar? Un pic, și asta ar putea fi, să zicem, dacă ne gândim la lectura despre un celebru monument din Șelaru. Petrecere câmpenească? Zi onomastică? Și astea. Târg de binefacere? Bifăm și asta având în vedere efortul comun al copiilor locului, care cot la cot cu cei din grup, au strâns bani pentru repararea bisericii din sat, scoțând la vânzre, micile lor comori. Lecție de gastronomie? Și asta. De la sarmăluțele cu mămăligă la ceaun ale Angelicăi, la grătarul rafinat al bărbaților sărbătoriți, la pâinea de casă a Victoriței, la salata de varză a Ancăi, la prăjiturile rafinate ale cine mai știe căruia dintre noi.

Eram aproape de definiție când am aruncat o privire fugară asupra celor așezați la mese într-o modestă curte de casă de la țară. Bucuria era desigur dublată sau chiar triplată de faptul că erau împreună două sau trei generații. Bunici, copii, nepoți. Așa se formează amintirile, m-am gândit. Copiii prezenți alături de părinții și de bunicii lor, la un loc, împlicați în așa o aventrură neobișnuită, vor duce cu ei în amintire, fără doar și poate, tot ce au învățat în această zi, fără să știe. Și istorie, și credință, și respect pentru cei care nu mai sunt, și omenie, și prețuire, și dragoste de viață, și caritate, și..și.. Mă dumiresc când găsesc cheia. Lecție de continuitate, asta este! Și fără să vreau îmi vine în minte cântecul lui Moscopol : Că tot ce-i românesc, nu piere, și nici nu va pieri!

Nu am participat la excursia mult comentată a Oamenilor Mulțumiți, din Maramureș, rămasă de pomină. Dar atâtea lucruri, povestite de cei care au fost prezenți atunci, au făcut ca tabloul a ceea ce au trăit aceștia să se insinueze, pic cu pic, și în imaginația mea. Am putut răspunde, uneori, chiar la întrebări legate de acel eveniment. Cu toate astea, a trebuit să citesc un text, o minune de descriere a Andreei Bojincă, o participantă la acea aventură, ca tabloul să fie complet. Apreciați și domniile voastre dacă am sau nu dreptate:

Excursia din Maramures a fost ca un vârtej amețitor, ca o întoarcere magică la copilarie, despre care se povestește și acum . Ceea ce a facut-o atât de populară, de comentată și rememorată, urmează să aflați.

Ploaia din telescaun. O ploaie cu soare și cu grindină în același timp, o ploaie care biciuia pielea și trezea spiritul, îndemna deopotrivă la rugaciune și la poftă de viață, o ploaie iscata din senin, la capătul traseului ce coboara de la Cascada Cailor; o ploaie cum mulți dintre noi nu am mai trăit vreodată. Sub scaunelele suspendate de sirma ce părea atunci un firicel de ață, șuvoaiele de apa se formau instantaneu, se uneau și se despărțeau după bunul lor plac, dansau după cum le cânta ropotul trimis de cer. Am savurat la maxim spectacolul naturii, m-am minunat și am fotografiat mintal imaginea căci era o nebunie a cuteza să scotocești după telefon în acele clipe. Ca sa iau cu mine ceva palpabil, am dat drumul pe pajiște, pastilelor de vitamina C, și în borcăneul rămas gol am strâns … apa de ploaie, ce altceva? A urmat sticla de palinca golită în autocar, cu participarea tuturor celor prezenți, sticla care nu se știa exact a cui este, dar s-a aflat ulterior că era pentru șeful unei turiste, șef ce s-a declarat încântat că licoarea a creat amintiri de neuitat și a înveselit niște oameni multumiti