Lună: februarie 2018

Ca să descoperiți ce-i determină pe participanți să ni se alăture socotim că nimic nu-i mai edificator decât micul eseu al tatălui Irenei, Domnul Constantin, Tatu, cum îi zicem noi, care ni s-a alăturat în unele dintre ieșirile noastre. În acest eseu veți putea descoperi atât profilul participanților și spiritul care îi animă.

Mic eseu pentru Doamne
Mereu mă întrebam de ce iar și iar, aproape aceleași persoane vin la întâlnirile periodice de ieșire și recreere în natura, îndragostite de a descoperi locuri noi sau de a le revedea pe cele vechi.
In afara de strânsa prietenie ce vă leagă, mi-am dat seama că voi ați creat o stare de spirit extraordinară. Voi vă căutați, vreți să fiți împreună, vreți să comunicați, lăsând în urmă toate angoasele cotidiene și veniți la întâlnire cu inima și sufletul deschise.
Deși unele dintre voi nu mai sunteți chiar tinere, iertați-mi impolitețea,voi știți să vă distrați în mod deosebit.
Bravo! Vă mulțumesc că mi-ați dat prilejul să vă cunosc personal, deși vă știam deja din relatarile Doamnelor mele, Irena și Nini, și să vă spun că vă admir foarte sincer.
Pot spune ca voi ați depășit de mult sintagma de „Oameni multumiti”, sunteti mai presus de orice .Sunteți o stare de spirit care te invăluie și te vrăjește. Faceți parte din familie.
Cer iertare domnilor care fac parte din grup, că nu am amintit și de ei. Am vrut să mă adresez în exclusivitate doamnelor Rodica, Flori, Viky, Ana, Rely, Andreea, Florina , Anuta, Geta, Elly, Getica, Sanda, precum și tuturor celor pe care nu le-am numit, dar pentru care am de asemenea, aceeași stimă și considerație.
Închei, parafrazând cuvintele unui om drag mie: „Vă sărut duios și suav pe suflet și pe obrazul stâng”
TATU

Nici un alt comentariu sau apreciere n-ar fi fost mai potrivit pentru a explica spiritual familia Oameni Mulțumiți. Și da, Tatu, adică Domnul Constantin, este mereu cu noi în excursii. La loc de cinste, alături de bunica Ioana. Nu se poate să plecăm la drum fără grija pe care ne-o poartă.

Într-o zi primesc un mesaj scurt pe facebok de la Irena. Mergeți cu noi la teatru? Merg, răspund eu scurt. Nu mă obosesc să întreb: unde? când? ce vedem? cât costă? Știu că de toate acestea se va ocupa fata noastră. Ea nu ne face doar invitația. Ea ne stârnește, ne mobilizează, ne invită să petrecem un moment plăcut împreună.

Deși nu ne cunoaștem unii cu alții după nume, ne regăsim în fața teatrului după figuri și amintirea momentelor frumoase petrecute în cine știe ce excursie. Cei mai mulți dintre noi mărturisim că n-am mai fost la teatru cam de multișor. Aflăm ce spectacol vom vedea chiar în fața teatrului Elisabeta. Suntem cam cincizeci de participanți. Și tineri și vârstniici. Mai multe femei, ce-i drept, dar și câțiva bărbați. Personalul teatrului ne privește cu curiozitate. Ce-o fi cu aștia? Nu sunt nici cu școala, nu par să vină nici de la vreun miting, și nici doamna asta tânără care a luat atâtea bilete odată, nu pare șefa lor.

Suntem invitați în sală. O sală elegantă, mai puțin obișnuită pentru un spectacol de teatru. Deși pare restaurant în toată regula, este totuși o sală de spectacole, dacă ar fi să ne luăm numai și după scena din fața noastră. Așezați confortabil la mese, până începe spectacolul, comandăm fiecare câte ceva. După buget. Piesa, Câinele grădinarului, începe la fel de neobișnuit ca locația în care ne află. Actori tineri, talentați, exuberanți, sar pe scenă din sală printre mesele la care stăm noi.

Suntem surprinși, dar încet, încet, suntem prinși de spectacol. Două ore trec ca vântul. Plecăm zâmbind, nu înainte ca fata noastră să se intereseze de fiecare, cum și cu ce vom ajunge fiecare la casele noastre. La despărțire, pe lângă mulțumesc, noapte bună, vine o întrebare: mai mergeți cu noi? Ce credeți că am răspuns toți într-un glas?

Dacă nu i-aș fi cunoscut și aș fi citit întâmplător despre ei, despre Oamenii mulțumiți, aș fi postat un comentariu gen, explică-ne și nouă, măi femeie, ce-i așa de special la oamenii ăștia de-și zic, Oameni mulțumiți? Ce te-a făcut să-ți schimbi părerea? Ce-i așa special aici de te face să fi și tu mulțumită?

O întrebare firească și de bun simț pentru cineva care citește rândurile mele privind experiențele cu Oameni mulțumiți. Dacă mi s-ar cere să mă explic, luată prin surprindere de întrebare, aș zice fără să mă gândesc prea mult:

Pentru că…
– atunci când ajungi pentru prima oară în această companie, ai numai surprize din partea organizatoarelor. Un mic cadou, o urare dacă cumva este ziua ta de nume, o prezentare călduroasă, o surpriză, un La mulți ani din partea celorlanți participanți;

– la primul popas, o cunoști pe bunica Ioana, bunica zână păzitoare a zânei organizatoare. N-ai cum să n-o îndrăgești, pe bunica Ioana. Nu că în memoria ei ești invitat la ceai sau la cafea. Nuuu. Ci pentru că afli că ea, bunica Ioana, a fost o femeie bună, generoasă, și înțeleaptă;

– ghida Rodica, se străduiește să te facă părtaș la istorie, la iubire de neam, de locuri nemaivăzute, de întâmplări inedite, și câte, câte altele asemenea… Și mai ales, că numai ea știe să aducă soarele și vremea frumoasă, în fiecare excursie, îndiferent de anotimp sau meteo;

– nu există cârcotași care să nu fie până la urmă dovediți. De bunul simț general, de atmosferă, de un zîmbet, un cuvânt bun din partea cui nu te-ai aștepta;

– ai șansa să auzi de la vecinul sau vecina ta de scaun întâmplări, povestiri, descrieri, nemaipomenite;

– ai sansa să împarți, să dăruieștii și să primești la rândul tău… orice: bunătăți, o vorbă bună, o experiență, un sfat, o apreciere, o glumă, un zambet, un multumesc

Deși sunt optimistă de felul meu, credeam că în vremurile pe care le traversăm, majoritatea oamenilor sunt nemulțumiți. Mi-a întărit convingerea și un text a lui Coelho, care mi-a căzut sub ochii într-o zi, și care suna cam așa: Oamenii nu sunt niciodată mulţumiţi. Dacă au puţin, vor mult. Dacă au mult, vor şi mai mult. Dacă dau pe-afară de cât au, vor să fie fericiţi cu puţin, dar sunt incapabili să facă vreun efort pentru asta. Poate fiindcă nu pricep că fericirea e aşa de simplă?

Cu riscul să deranjez, îmi permit să-l contrazic pe cunoscutul scriitor, susținând sus și tare, că eu mi-am schimbat părerea. Am întâlnit oameni multumiți. Unde? În excursiile la care am participat cu agenția Oameni Mulțumiți. La prima experiență în care am descoperit această agenție, nici prin minte nu-mi trecea că sintagma Oameni mulțumiți ar putea fi adevărată și cu atât mai mult poate fi denumirea unei agenții de turism.

O prietenă bună și de încredere m-a invitat într-o excursie, undeva în Dobrogea. Prietena mea mi-a spus prețul, data, ora și locul de întâlnire. Atât. Ce-i drept, nici eu n-am întrebat mai multe. Aveam încredere în prietena mea, așa că de ce să mă complic cu alte detalii. La data și ora stabilită m-am prezentat la locul de întâlnire. Puhoi de autocare și turiști. Prietena mea, nu sosise încă. Mă uit în jur pierdută, ca orice om cu mult trecut. La un moment dat, zăresc într-un autocar, o față veselă și zâmbitoare care, văzându-mă ușor încurcată, mă întreabă: mergeți cu oameni mulțumiți?

Întrebarea mi s-a părut bizară. Înainte să zic ceva, apare prietena mea și mă salvează: da, da, cu Oameni mulțumiți, mergem. Femeia tânără ne invită zâmbind în autocar indicându-ne locurile. Sper să vă simțiți bine cu noi, adaugă ea cu căldură. Și așa am făcut.

Că denumirea și sigla agenției se potrivește fiecărui participant în parte, am descoperit pe parcurs, când am constatat că asemenea mie, toți erau, sau puteau deveni, niște oameni mulțumiți. Acum, după ce am cunoscut mai mulți participanți, mă bucur că întâmplător sau nu, am devenit și eu un om mulțumit, alături de alții. Și sper să mai cunoaștem și pe viitor alți oameni, care asemenea nouă, să-și exprime mulțumirea, că ne-am întâlnit, vorba poetului, absolut din întâmplare.